Welcome back Gontineac!

Welcome back Gontineac!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României întâlnește azi (ora 17:00), la
Kiev, Ucraina, în debutul campaniei ce i-ar putea asigura biletul
pentru Cupa Mondială 2011 din Noua Zeelandă. Partida nu va fi
televizată.
Calificați direct la toate cele șase ediții de până acum,
„stejarii” vor juca în premieră recalificări. Situație inedită, la
fel ca și statutul unuia dintre internaționalii emblematici, Romeo
Gontineac, care își va face botezul ca antrenor principal alături
de Steve McDowell. „Am emoții mari, este multă responsabilitate și
încerc să le transmit jucătorilor ce e mai bun, pentru că știu
exact ce simt ei acolo”, a declarat el.

„Știu cât
poate fiecare”

Retras în urmă cu doi ani de la națională, Gonti a devenit
antrenorul celor care i-au fost colegi. O situație aparte, care
generează însă și o relație specială. „Șansa mea e că îi cunosc
foarte bine pe jucători și știu când au nevoie de motivație, iar
neșansa lor e că, știindu-i atât de bine, cunosc exact cât poate
fiecare. Avem o relație bazată pe sinceritate și respect”,
dezvăluie Gonti secretul disciplinei. Susținut în permanență de
soția sa Lucinda, originară din Africa de Sud, noul antrenor al
„stejarilor” visează la un viitor perfect: „Îmi doresc să ajungem
cu România în Noua Zeelandă, pentru că acolo este inima rugby-ului,
iar imaginile transmise de acolo vor fi foarte puternice și
motivante”. Meciul retur va avea loc pe 5 iunie, la Botoșani

„Nu
trebuie să ne fie frică de adversari. Trebuie să ne respectăm
planul de joc și să fim o echipă”, Romeo
Gontineac,antrenor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×